Returnarea produselor

Dreptul de retragere în 14 zile pentru comerț la distanță

Cumpărătorul are dreptul să se retragă din Contract, respectiv să returneze un Bun sau să renunțe la un Serviciu, în termen de 14 zile calendaristice, fără invocarea niciunui motiv și fără a suporta alte costuri. Astfel, potrivit OUG nr. 34/2014, perioada de returnare a unui Bun sau de renunțare la un Serviciu expiră în termen de 14 zile de la:

– ziua în care Cumpărătorul intră în posesia fizică a Bunului – în cazul unei comenzi care conține un singur produs;

– ziua în care Cumpărătorul intră în posesia fizică a ultimului Bun – în cazul în care Cumpărătorul comandă printr-o singură comandă produse multiple care vor fi livrate separat;

– ziua în care Cumpărătorul intră în posesia fizică a ultimului Bun sau a ultimei piese – în cazul livrării unui produs care constă din mai multe loturi sau piese.

Aceleași condiții de retur se aplică produselor noi și produselor resigilate, fără deosebire.

Condiții generale de retur

Produsele pe care Cumpărătorul le returnează trebuie să fie în aceeași stare în care le-a primit.

Deoarece, în cazul vânzărilor la distanță, Cumpărătorul nu are posibilitatea de a verifica Bunurile înainte de încheierea Contractului, acesta are dreptul de a se retrage din Contract. Din același motiv, Cumpărătorului i se permite să testeze și să verifice Bunurile pe care le-a cumpărat, în măsura în care este necesar pentru a stabili natura, caracteristicile și modul de funcționare a Bunurilor.

Pentru a stabili natura, caracteristicile și modul de funcționare a Bunurilor, Cumpărătorul trebuie să le manipuleze și să le inspecteze în același mod în care i s-ar permite să o facă într-un magazin fizic real. De exemplu: Cumpărătorul trebuie doar să probeze un articol de îmbrăcăminte, nu să îl poarte la diverse ocazii.

Returul se face cu etichetele inițiale intacte, certificatul de garanție în original (dacă a fost emis de producător/distribuitor) și toate documentele cu care a fost livrat produsul. Produsul trebuie să fie însoțit de accesoriile și/sau cadourile cu care a fost livrat.

Accesoriile (manuale de utilizare, CD-uri, cabluri etc.) aflate în cutia Bunului, precum și ambalajul original al acestuia fac parte integrantă din Bun. Ca urmare, se recomandă Cumpărătorului ca, atunci când își exercită dreptul de retragere din Contract, să returneze Bunul în ambalajul original nedeteriorat, protejat prin înfoliere cu folie pentru ambalat din plastic stretch sau ambalat în cutie din carton (fără etichete lipite pe acesta, fără tăieturi, rupturi etc.) și împreună cu toate accesoriile acestuia.

Dacă Cumpărătorul a cumpărat mai multe produse de același fel și dorește să le returneze pe toate, este necesar ca doar unul să fi fost desigilat. Returul celorlalte produse se acceptă doar dacă sunt sigilate.

Nu se acceptă produsele asupra cărora au fost efectuate intervenții neautorizate, cele care prezintă urme de uzură sau folosire excesivă, zgârieturi, ciobituri, lovituri, șocuri mecanice sau electrice, produsele cărora le lipsesc accesorii.

Nu se acceptă returul dacă Cumpărătorul a dezinstalat sistemele de operare sau alte programe existente la livrare ori dacă produsele au licențe OEM activate.

Cumpărătorul trebuie să se asigure că produsul nu este protejat de parole setate de acesta și că a șters eventualele conturi pe care le-a definit, astfel încât produsul să nu conțină nicio informație cu caracter personal și să poată fi readus la versiunea inițială de software.

Diminuarea valorii Bunurilor returnate

Cumpărătorul este responsabil pentru diminuarea valorii Bunurilor care rezultă din manipulări altele decât cele necesare pentru determinarea naturii, calităților și funcționării Bunurilor. În cazul în care Cumpărătorul își exercită dreptul de retragere după ce a utilizat Bunurile într-o măsură care depășește limita necesară stabilirii naturii, caracteristicilor și modului de funcționare a acestora, Cumpărătorul răspunde pentru eventuala diminuare a valorii Bunurilor.

Bunurile returnate ce prezintă urme de uzură (pete, zgârieturi, îndoituri, fisuri, lovituri etc.) se acceptă la retur numai după aducerea lor la conformitate, implicând costurile de igienizare, cosmetizare, reparare, înlocuire a eventualelor piese deteriorate și aducere la o formă comercială în vederea vânzării ca produs Recondiționat/Resigilat. Valoarea finală se stabilește în funcție de valoarea pieselor ce trebuie înlocuite și a manoperei de recondiționare sau ca diferența dintre valoarea inițială a produsului nou și valoarea de revânzare a produsului folosit. Din prețul total al Bunului returnat, Vânzătorul va reține o sumă de bani ce reprezintă diminuarea valorii Bunului. Contravaloarea taxei de diminuare va fi comunicată Cumpărătorului la recepționarea Bunurilor returnate.

Produsele resigilate pot fi returnate în aceleași condiții. Urmele estetice prezentate deja în descrierea sau în fotografiile reale ale produsului, disponibile prin funcția „Vezi poze reale", nu îi vor fi imputate Cumpărătorului.

Modul de exercitare a dreptului de retragere

În cazul în care Cumpărătorul decide să se retragă din Contract, acesta va completa formularul de retur din secțiunea „Contul meu" → „Comenzi", selectând produsul pe care dorește să îl returneze și acționând butonul „Returnează produsul". Cumpărătorul va alege adresa de ridicare și data la care dorește să se prezinte curierul. Motivul returului este opțional.

După completarea cererii de retur, Cumpărătorul va primi prin e-mail confirmarea înregistrării acesteia, împreună cu detaliile cererii, data și ora înregistrării și informațiile privind ridicarea coletului.

Returul poate fi anunțat și prin e-mail, la adresa contact@revenda.ro, menționând numărul comenzii și produsul pentru care se solicită returul. Pentru respectarea termenului de 14 zile este suficient ca cererea de retur să fie transmisă înainte de expirarea acestuia.

Retur prin curier

După înregistrarea cererii de retur, Revenda va trimite curierul să ridice produsul de la adresa și la data alese de Cumpărător. Returul este gratuit, costurile de transport pentru retur fiind suportate de către Revenda.

Cumpărătorul va ambala produsul într-o cutie solidă sau într-un alt ambalaj care asigură protecția corespunzătoare a acestuia în timpul transportului și va preda coletul curierului la data stabilită. Nu este necesară tipărirea de documente și nu se percep costuri de transport pentru retur.

În situația în care Cumpărătorul nu poate preda coletul la data aleasă sau curierul nu se prezintă, Cumpărătorul va contacta Revenda la contact@revenda.ro pentru reprogramarea ridicării. În cazul în care returul a fost înregistrat în termen, o întârziere cauzată de curier sau de Revenda nu afectează dreptul de retragere al Cumpărătorului.

Dacă Cumpărătorul alege să trimită produsul printr-un alt transportator, fără acordul prealabil al Revenda, costul transportului nu va fi rambursat.

Categorii de produse cu condiții speciale de retur

Sunt exceptate de la dreptul de retragere din Contract următoarele:

– furnizarea de Bunuri confecționate după specificațiile prezentate de Cumpărător sau personalizate în mod clar;

– furnizarea de Bunuri care sunt susceptibile a se deteriora sau a expira rapid;

– furnizarea de Bunuri sigilate care nu pot fi returnate din motive de protecție a sănătății sau din motive de igienă și care au fost desigilate de Cumpărător;

– furnizarea de înregistrări audio sau video sigilate sau de programe informatice sigilate care au fost desigilate după livrare;

– furnizarea de Bunuri care sunt, după livrare, potrivit naturii acestora, inseparabil amestecate cu alte elemente;

– furnizarea de conținut digital care nu este livrat pe un suport material, dacă prestarea a început cu acordul prealabil expres al Cumpărătorului și după ce acesta a confirmat că a luat cunoștință de faptul că își va pierde dreptul la retragere.

Condiții speciale suplimentare pe categorii de produse

Îmbrăcăminte, încălțăminte și articole fashion: trebuie să fie în aceeași stare în care au fost livrate, nepurtate, fără pete sau rupturi.

Lenjerii de pat, cearceafuri, fețe de pernă, huse pilote, prosoape și halate de baie: pentru a fi acceptate la retur, aceste produse trebuie să fie în aceeași stare în care au fost livrate, fără urme de utilizare.

Electrocasnice mici: în cazul în care au fost desigilate și testate de către Cumpărător, trebuie returnate curățate și igienizate, pentru ca returul să fie acceptat.

Căști in-ear: nu pot fi returnate din motive de protecție a sănătății sau din motive de igienă. Acestea se pot returna doar dacă nu au fost desigilate.

Becuri, lanterne, prelungitoare, prize, baterii, acumulatori și încărcătoare: pot fi returnate doar dacă sunt sigilate.

Produse resigilate: indiferent de categoria din care fac partea, se pot returna conform condițiilor specifice categoriei produselor.

Produse deteriorate, greșite sau neconforme

În cazul în care produsul a ajuns deteriorat, Cumpărătorul a primit alt produs decât cel comandat sau a constatat o problemă de conformitate, acesta va înregistra problema din secțiunea „Contul meu" → „Comenzi" sau va contacta Revenda la adresa contact@revenda.ro.

Revenda va trimite gratuit curierul să ridice produsul și va soluționa situația conform garanției legale de conformitate. Drepturile Cumpărătorului privind repararea, înlocuirea, reducerea prețului sau încetarea Contractului nu sunt limitate la perioada de retur de 14 zile și se exercită în condițiile legii.

Anularea unei comenzi

Dacă produsul nu a fost expediat, Cumpărătorul poate anula comanda din secțiunea „Contul meu" → „Comenzi", utilizând butonul „Anulează comanda". Dacă expedierea a început și anularea nu mai este disponibilă, Cumpărătorul poate returna produsul după livrare, în condițiile prezentei politici.

Rambursarea sumelor plătite

În cazul în care Cumpărătorul solicită retragerea din Contract în cadrul termenului legal de retragere, acesta trebuie să returneze și eventualele cadouri care au însoțit produsul respectiv.

Revenda va rambursa suma în maximum 14 (paisprezece) zile calendaristice de la data informării Revenda de către Cumpărător asupra deciziei sale de retragere din Contract. Suma va fi returnată după cum urmează:

– pentru Comenzile achitate cu card bancar online: prin restituire în contul din care a fost efectuată plata;

– pentru Comenzile achitate ramburs (numerar la livrare): prin virament bancar în contul indicat de Cumpărător;

– pentru Comenzile achitate prin ordin de plată sau transfer bancar: prin virament bancar în contul din care a fost efectuată plata sau în contul indicat de Cumpărător.

Revenda va putea amâna rambursarea sumei până la primirea Bunurilor returnate sau până la primirea unei dovezi conform căreia acestea au fost expediate, urmând a se lua data cea mai recentă.

În cazul în care Cumpărătorul returnează întreaga comandă, Revenda va rambursa și costul livrării standard. Dacă Cumpărătorul a ales o modalitate de livrare cu un cost suplimentar față de livrarea standard, diferența de cost nu va fi rambursată.

Nu se percep comisioane pentru rambursare. După efectuarea rambursării de către Revenda, banca sau furnizorul de servicii de plată poate avea nevoie de timp suplimentar pentru procesarea și reflectarea sumei în contul Cumpărătorului.

Schimb de produse

În cazul în care Cumpărătorul dorește un alt produs, acesta va returna produsul inițial, în condițiile prezentei politici, și va plasa o comandă nouă pentru produsul dorit. În cazul unui produs neconform, dreptul legal la înlocuire rămâne pe deplin aplicabil, în condițiile legii.

Contact

Pentru orice întrebări privind anulările, retururile sau rambursările, Cumpărătorul poate contacta Revenda la adresa contact@revenda.ro.